Autostrada

Gonea prin noapte. Autostrada era slab circulată, dar pe Mircea acest fapt nu-l deranja, chiar îi convenea această lipsă a traficului. Era puţin oboist, dar gândul că va ajunge în curând să le vadă, îl făcea să îşi împingă limitele. Luminile bordului erau de un portocaliu liniştitor, iar discul pe care îl ascultă crea o atmosferă caldă şi relaxantă. Pornise la drum cu vreo două zile în urmă şi se îndrepta spre casă, acolo unde îl aştepta Ioana şi Maria. Nu le mai văzuse de şase luni, atunci când le luase bilet de avion şi veniseră ele să-l vadă. Ce bine fusese, dar din păcate scurt. Îi lipsea viaţa de familie cu tot ce implică ea şi suferea teribil că nu putea lua parte la evenimentele familiale. Spre exemplu, Maria împlinise trei ani luna trecută, dar el nu a putut să-şi ia concediu atunci şi de aceea se grăbea să ajungă ca să o vadă. Bineînţeles că îi era dor şi de Ioana, soţia sa, dar cea mică era principalul motiv al grabei sale. Preferase să vină cu maşina din cauza bagajelor voluminoase pe care le avea. Dacă ar fi optat pentru avion l-ar fi costat o mică avere. Mai avea puţin până în graniţa, cam o sută cincizeci de kilometri. Iar de acolo încă aproape două sute până acasă. Ce bine era dacă ar fi fost autostradă şi în ţară. Putea încerca să ajungă în noaptea asta, dar aşa…

——————

Ionel se uită în mica oglinda aşezată pe poliţa din camera de baie. Arata oboist şi nişte cearcăne mari îi apăruseră pe faţă. Se trezise cu noaptea în cap şi se culcase destul de târziu aseară, dar era bucuros. Trebuia să plece la băiat la şcoală, la oraş, cu ceva de ale gurii. Nevastă-sa muncise ieri toată ziua să prepare tot felul de bunătăţi pentru băiatul lor, student anul III, la drept. Era mândria familiei şi numai Dumnezeu ştie cât de multe sacrificii făcuseră, el şi Tanţa, nevastă-sa, ca să îl trimită şi să-l ţină în şcoală. Dar băiatul era ascultător şi învaţă bine şi nu se înhăitase cu toţi derbedeii de la oraş. Chiar şi acum, nu venea acasă pentru că avea nu ştiu ce practică la facultate sau cam aşa ceva. Dar pentru Ionel era chiar o binecuvântare acest drum. Mai ieşea şi el din casă, să se ducă la oraş şi … nu la târgul prăfuit aflat la câţiva kilometri de satul lor, ci la judeţ. De abia aştepta să ajungă. Reuşise să o convingă pe Tanţa, nevastă-sa, să se ducă singur şi de aceea se bucura, nu că nu i-ar fi plăcut să aibă pe cineva în maşină pe drum, să mai vorbească să nu se plictisească, dar… odată ajunşi acolo, ea, că femeile, după ce o plece de la cămin de la Silviu, o să-l care prin toate magazinele din oraş. Iar el avea alte planuri. Vroia să meargă cu Silviu la un restaurant, cu feţe de masă albe şi ospătari îmbrăcaţi în costume, cu frapiere pentru vin şi gheaţă cum văzuse el într-un film vechi. Şi să stea şi el cu feciorul său la masă şi să aibă o discuţie ca de la bărbat la bărbat. Veştile pe care vroia să i le dea, trebuiau sărbătorite.

——————–

Era puţin agitat, nu pentru că nu ştia cum să gestioneze situaţia, ci pentru că acum era pe cale să devină persoană publică, în toată puterea cuvântului. Nu că nu ar fi fost şi înainte, dar azi avea să apară la toate posturile de televiziune naţională. Toată ţara o să-l vadă şi o să-l cunoască. Şi când te gândeşti că de abia se instalase în funcţie. Ce noroc pe capul lui. Ăla dinainte, făcuse toată treaba, şi el avea să culeagă roadele. Parcă şi vedea imaginea sa pe toate canalele de ştiri, cum taie pamblica inaugurală, iar în josul ecranului scris cu litere de-o şchiopa: “Romeo Calistrat Vulcăneanu, noul ministru al transporturilor, inugurează autostrada… “ Ce contează că este doar de 13.2 km? Important ca el o va inaugura, că o va putea trece în CV-ul său. Peste ani nimeni nu va mai şti că această bucată de drum nu se conectează deocamdată cu alte şosele şi că nu are nici un spaţiu amenajat de popas. Bine că se poate inaugura în timpul mandatului său. Era conştient că forţase puţin lucrurile, dar aşa trebuia să facă, ca să câştige toată lumea. El să capete capital politic şi electoral, firma de construcţii să nu fie penalizată pentru întârzieri. În felul acesta putea să arate că este băiat de comitet, şi că înţelege cum se învârte roată. La următoarea licitaţie, ştia că va primi ce i se cuvine, iar în felul ăsta se achita şi el de datoria faţă de şeful ăl mare care îl puse la minister.

———————

Mircea era oboist. Trecuse de vamă, iar acum se îndrepta spre casă. Mai avea în jur de o sută de km. Pierduse mult timp la graniţă, prinsese în faţă nişte autocare şi microbuze care au fost percheziţionate de vameşi în amănunt. Oare ce căutau? Şi pe el l-au căutat, mai ales când l-au văzut singur în maşină şi cu atâtea bagaje. A părut “suspect”. Nu au avut ce să găsească şi de accea vameşul, cu zâmbetul pe buze, i-a cerut o ciocolată. Nu a vrut să îi dea nimic. El nu munceşte pentru vameşi. Dar cu ocazia percheziţiei vamale, scosese din bagaj ursuleţul de plus pe care îl cumpărase pentru Maria, ca să îl dea când o intra în casă. Gândul că avea să ajungă în curând să-şi vadă familia, îi pompă în vene tone de adrenalină, care îl ţineau treaz. Făcuse mai mult de o sută de km de când intrase în ţară, dar traficul îl ţinea în loc. Şoseaua cu un singur fir pe sens era plină de TIR-uri, camioane, utilaje agricole, căruţe, biciclete şi colac peste pupăză de poliţie cu radare. Stăteau în fiecare sat şi aveau grijă să oprească pe oricine călca un pic mai mult acceleraţia. Se circulă bară la bară. Auzise la radio că prin zonă ar fi cineva important care inaugurează ceva porţiuni de autostradă. Ar fi vrut să se oprească puţin să ia o gură de aer şi să găsească o toaletă. Dar în primul rând nu vroia să iasă din coloană, iar în al doilea rând nu vedea nici un loc mai de “doamne ajută” unde să se oprească pentru un popas. De ar fi fost autostradă, acum era acasă. Nu credea că e posibil să parcurgi puţin peste o sută de kilometri în aproape trei ore. Unde locuia acum, nu mai simţea deloc povara deplasărilor, dar ce să-i faci? Asta este, cu binele te înveţi uşor, acum, bine că mai avea puţin până acasă. Ursuleţul de pluş îl privea de pe bancheta pasagerului. Parcă şi el îşi pierduse răbdarea şi de abia aştepta să o întâlnească pe Maria.

——————-

Maşina lui veche se chinuia să ţină pasul cu vehiculele mult mai noi şi mai puternice care îl depăşeau constant. O fi ea veche dar încă îşi face treaba şi dacă e vorba de o defecţiune ceva, o repari în drum cu o sârmă. Aşa gândea Ionel, în timp ce conducea spre oraşul unde îl aştepta băiatul său. Plecase de acasă puţin mai târziu decât programase, pentru că pe nevastă-sa o apucase să mai pună ceva de-ale gurii prin pachet, că… “dacă tot mergi singur, ai loc în maşină”. Şoseaua era destul de aglomerată, cel puţin pe celălalt sens se circulă bară la bară. El, că orice şofer prevăzător, se ţinea după un camion, ca să îi fie pavăză, gândind că nimeni nu e nebun să intre în depăşiri riscante când vede că vine din fata ditamai camionul. Era o măsură de siguranţă, pe care şi-o impusese, după ce urmărise îndeajuns de mult ştirile de la ora 5 şi văzuse câte se pot întâmpla pe drum. Începu să se gândească la Silviu şi la vestea pe care vroia să i-o dea. Ce bucuros o să fie. Anul acesta avuseseră noroc, reuşind să facă recolte record pe care, că prin minune le-au vândut aproape în totalitate. Păi dacă toţi ceilalţi s-au grăbit să schimbe cultura, ce să le facă el? El a ţinut-o tot pe aia de anul trecut şi a fost singurul din zonă. Aşa că a fost bătaie pe produsele lui, să mai fi avut şi vindea tot. Dacă ar fi aşa în fiecare an, ce bine ar fi. În fine cu banii de pe producţie, au hotărât, Ionel şi nevastă-sa, să îi cumpere băiatului o maşină, la mâna a doua, dar mult mai nouă decât a lor. Acum spera să fie şi mai bună, căci cu astea noi de acum, pline de senzori şi electronice, nu le mai poţi repara aşa de uşor.

Prins de gânduri, nici nu realiză când camionul din faţă a dispărut pe un drum lateral. Rămase fără pavăză. Drumul era linie dreaptă. La un moment dat, la câţiva metri în faţa sa, o maşină intra pe contrasens. Nu mai avu timp de reacţie şi intră în plin în cealaltă maşină. Reuşi să vadă doar numerele de înmatriculare din străinătate şi faţa bărbatului care conducea. Se auzi un zgomot puternic, de fiare contorsionate şi apoi nimic. Doar linişte. Printre resturi de fiare, sânge şi sacose sparte pline cu merinde, un ursuleţ de pluş stătea cu faţa în sus, pe şosea, aşteptând parcă un copil să vină să se joace cu el.

——————-

Romeo se simţea oboist dar în acelaşi timp mulţumit de sine. Ziua fusese un succes total. Îi dăduse telefon şi şeful de partid să-l felicite şi să îi transmită că partidul se mândreşte cu realizările ministerului pe care îl conduce. Acum în liniştea vilei de protocol pe care o ocupa, încerca să găsească la televizor reportajul în care el inaugurează autostrada. Pe un canal de ştiri începu un reportaj despre un accident rutier soldat cu doi morţi. Îi atrase atenţia, pentru că în acea zonă fusese şi el azi. Vocea reporterului de teren anunţa plat, fără alte inflexiuni: “O maşină înmatriculată  în străinătate a intrat pe contrasens, lovind frontal o maşină înmatriculată în Romania, care circulă regulamentar. Şoferii ambelor vehicule au murit pe loc. Posibilă cauza a accidentului, oboseala la volan.” Dar lui Romeo Calistrat Vulcăneanu, nu îi păsa, era doar un alt accident banal, petrecut din vina acestor nenorociţi care au plecat în străinătate, să facă ţara de râs şi care odată întorşi aici, cred că le ştiu pe toate. Vin cu maşini închiriate şi încep să gonească pe şosele că apucaţii şi apoi se plâng ca nu avem drumuri. Păi dacă nu le convine să nu mai vină, fir-ar ei să fie de “căpşunari”. Şi ălalalt care mergea regulamentar, cu cataraga aia de maşină, te cred şi eu că faci accident. Ar trebui să vorbească la RAR, să înăsprească controalele la maşini, să nu mai treacă toate “bombele”. În sfârşit începu şi reportajul pe care îl aştepta. Dădu televizorul mai tare, să se audă mai bine. Reporteriţa începu relatarea evenimentului cu un ton mai mult decât oficial. Te cred şi eu, cu atâtea oficialităţi prezente acolo. Începu prezentarea lor, bineînţeles cu numele său în capul listei, apoi urmară pe rând, senatorii şi deputaţii locali, apoi mai marele bisericii pe zona, apoi prefectul şi primarii localităţilor limitrofe acestei bucăţi de drum. Nu lipsea nimeni. Era mândru nevoie mare. Comută pe un alt program. Acolo ca din întâmplare era difuzată ştirea cu accidentul petrecut în aceiaşi parte de ţara unde fusese şi el azi. Dar pe cine interesează acest accident, când el a devenit oficial persoană publică, care apare la televizor, inaugurând… 13.2 km de autostradă?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: