Temeri …

 

Într-o zi am uitat să încui cu zăvorul,
Portiţa ce duce spre sufletul meu.
De-acolo ieşiră, cuvântul şi dorul,
Ce umblă prin lume, de-atunci, tot mereu.

Atunci, am dorit să deschid şi-o fereastră,
Cărare directă spre inima mea.
Să fac loc luminii, să intre în casă,
Odată cu dragostea mea.

Şi-apoi, m-am pornit să sparg zidul,
Cetăţii în care am stat.
Să zburd, să trăiesc, să schimb timpul,
Cu sufletul descătuşat.

Dar teamă îmi e de ridicol,
Am frică de… efemer,
Trag poarta şi geamul, e viscol,
M-ascund în cotloane şi sper,

Ca nimeni să nu îşi dorească,
S-omoare ce am mai preţios.
Şi nimeni să nu reuşească,
Să şteargă cu mine pe jos.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: