Vântul

 

E iarnă, nu ninge, dar vantu-a-nceput
S-alunge cu furie oarbă,
Căldura pe care am crezut c-am putut
S-o ţin, să n-o dau la vânt ca s-o soarbă.

Atunci eu mă uit la copaci ce-şi agită
Crengi goale spre cer ce-s lipsite de glas,
Căci frunze bătute de vânt se ridică
Şi crengilor mame, le spun bun rămas.

Iar păsări speriate încep a ţipa
Cu glasuri stridente, de parcă
Pe vânt ele toate încep al ruga,
Să lase, căldura înapoi să se-ntoarcă.

Vântul se zbate şi suflă mai tare
Părând că nu-i pasă de-al lumii destin,
E iarnă, iar iarna verdele moare,
Lăsând loc la lacrimi, să se verse puţin.

O, cât aş vrea să înceapă să ningă,
Zăpada să cureţe gri-ul din noi,
Iar vântul speranţa să nu ne-o atingă
Căci iarăşi, căldura va veni înapoi.

Advertisements

2 responses

  1. încearcă să schimbi CU FURIE cu altceva. Dacă poezia e recitată ascultătorul aude CUFURIE – verbul ”a cufuri” nu prea e poetic

    scuză-mă te rog
    am îndrăznit sa o fac pt. că îmi place cum scrii

    1. 🙂 asa este. Sincer nici nu am realzat. Multumesc mult pentru observatie. O sa schimb neaparat 🙂

      Nu aveti de ce sa va scuzati. Oricand sunt binevenite observatii pertinente. Va astept oricand sa mi le impartasiti.

      Ma bucura sa aflu ca va place cum scriu. Conteaza mult, mai ales cand vine de la cineva ca dumneavostra, cu mai multa experienta in ale scrisului ca mine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: