Focul sufletului

 

Am în mine un tăciune,
Ce arde încet, mocnit,
Murmurând o rugăciune,
În tăcere, chinuit.

Tot sperând să reînvie,
Focul mândru care-a fost,
Ce cu-a flăcării trufie,
Arse tot, dar fără rost.

Căci foc tânăr, fără minte,
Ardea tot în calea sa,
Mistuind fără cuvinte,
Tot ce viaţa-i trimitea.

Îmbătat de-a sa izbândă,
Se credea nemuritor,
Viaţa însă sta la pândă,
Urând foc, dogorâtor.

Aşternând în cale-i paie
Focul ea mi-l păcăli,
Ce cu galbenă văpaie,
Repede le mistui.

Şi se stinse în tăcere,
Ca şi cum nu ar fi fost.
Cât arsese cu putere,
Nu ştiu să-şi facă rost.

Căci a focului putere,
Se-ntreţine cu cărbuni,
Nu cu vise efemere;
Paiele, nu fac tăciuni.

Rest din viaţa-i efemeră,
E-un tăciune pirpiriu,
Care fumegă şi speră,
Să devină iar foc viu

Advertisements

3 responses

  1. Ei… unele focuri sunt in continuare intretinute… cu vise, promisiuni abia ‘ntelese, ganduri ghicite…

    1. ma refeream la vitalitatea tineretii, care incepe sa scada odata cu varsta. Prin foc, am incercat sa redau felul in care tratezi problemele si incercarile la care te supune viata si neprevezutul, iar de multe ori, datorita lipsei de experienta, rezolvi doar aspectele aparente, ignorand pe cele de fond. Daca nu esti atent, si nu le identifici la timp,acestea din urma, nerezolvate, te pot “stinge” sau te fac sa ajungi intr-un stadiu in care automultumirea si blazarea, fac ca focul tineretii sa fumege ca un taciune.

      1. Ai perfecta dreptate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: