Oameni şi… trenuri

 
Sunt valuri pe mare, iar trenuri în gări
Sosesc ca să ducă departe,
Mulţimi trecătoare, cu ochii spre zări,
Cu temeri şi gânduri deşarte.

Şi toţi se agită să prindă un loc
În trenuri ce pleacă grăbite
Spre gări neştiute, pe şine de foc,
Cu poveşti despre păsări rănite.

De unde ştiu ei încotro au pornit
Şi unde vor vrea să coboare,
Căci şefii de gară de mult au surzit,
Prin gări nu mai sunt difuzoare.

Mulţimea se-ntoarce spre cei care au,
Şepci roşii şi ceasuri şi goarne,
Aşteaptă semnalul, aceştia îl dau:
“E timpul, poftiţi în vagoane!”

Nu ştiu cum se face, dar oameni sunt mulţi,
Iar trenuri sunt mult mai puţine,
Iar demonul spaimei te face s-asculţi,
Mulţimi ce se tem şi se vaietă-n lume.

Sunt valuri pe mare, iar trenuri în gări
Sosesc şi se umplu îndată,
Cu oameni de-a valma, ce au aşteptări,
Că-i trenul pe care-l aşteaptă.

Advertisements

2 responses

  1. Toata poezia e superba, o intreaga metafora dar incheierea e cireasa de pe tort 🙂

    1. Dupa ce am scris aceasta poezie, m-am temut ca nu am exprimat destul de bine, ce fel de trenuri vin in gari. Ca nu se intelege nimic din ce am vrut sa zic. Dar …. se pare ca m-am inselat. Multumesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: