Cioburi…

 

Ai grijă cum calci, să nu te răneşti
Cu cioburi din suflet, mărunte,
Te uită pe jos, în timp ce păşeşti
Că-s aşchii din mine căzute.

Adu un foraş, să poţi aduna
Bucăţi, ce-s desprinse cu forţă,
Când viaţa prea dură, în trecerea sa
Îmi stinse-a speranţelor torţă.

Am iarnă în suflet şi-aştept obosit
Să-mi dai înapoi primăvara,
Am gheaţă în vene şi trupul sleit,
Mi-e frică, când vine iar seara.

Mi-e teamă să râd, să nu irosesc
Fărâma ce-o am de putere,
Nu pot nici să plâng, de-ndată sosesc,
Idei, lacrimi multe, durere.

Te rog nu te-ntinde cu mine pe jos
Căci sufletu-mi încă se rupe,
N-aş vrea să-ţi rănesc obrazul frumos
Cu lacrimi şi cute pe frunte.

Advertisements

4 responses

  1. Foarte profund poemul, Sebastian!
    Nu ştiu de ce, dar cele mai frumoase poezii sunt cele în care se simte o undă de tristeţe, ele ating sufletul şi rămân acolo!
    Mi-au plăcut mult versurile, Sebastian! Mulţumesc mult.
    O seară minunată îţi doresc! 🙂

    1. Poate pentru ca tristetile ne sunt la fel si numai bucuriile diferite.

  2. Se pare că şi la tine tristeţea scoate ce-i mai bun la suprafaţă, mişcător pomul!

    1. Multumesc. Din pacate tristetile sunt mai dese decat bucuriile. Asta-i viata, ce sa-i faci.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: