Nori şi ploaie

 

Norii de plumb, se-adună şi plâng,
Spre oameni ce stau sub umbrele,
Iar lacrimi de ploi, în bălţi mari se strâng
Şi-adapă pământul sub ele.

Ce mare mister, în gânduri ce pier,
În apa ce curge-n şiroaie,
C-un ultim avânt, se-ndreaptă spre cer
Gonind printre stropii de ploaie.

În cerul ce-i jos, nimic nu-i frumos,
Doar apă ce cade prin sită.
Mâncăm din noroi şi-l credem gustos
Iubind pe cei gata să mintă.

Din umedul ploii ce cade mereu,
Se nasc mucegaiuri grămadă,
Ce-acoperă visul, al tău şi al meu,
De-a creşte uscaţi, fără sfadă.

Cu-al ploii blestem, în viaţă pun semn
Să ştiu cum am fost înainte,
Noroi în picioare, încerc să fiu demn:
Cu calm, cu răbdare, cu minte.

Advertisements

5 responses

  1. Tristețea adusă de ploaie sau reversul, ploaia izvorâtă din tristețe îneacă uneori cuvintele, sentimentele. Totuși, sper că sub o umbrelă a unui suflet lumină, trăirile să prindă prospețime și astfel, ploaia să fie doar hidratarea clipei.

    Minunat poem, mă bucură privirea melancolică!

    1. Multumesc. Ma bucur ca place ceea ce scriu. Asta am simtin azi dimineata, asta am scris :). Caci afara ploua, ploua, ploua ….. fara incetare.

      1. Natura ne contopește viața, dar am regasit-o aici foarte frumos pusă în rimă.
        Sper ca simțirile acestea să-și mai regăsească rânduri dragi pe care să se exprime!
        Am să revin cu plăcere.

      2. Te astept cu drag pe blogul meu. Poti sa-l si rasfoiesti putin, poate o sa mai gasesti ceva sa-ti placa. Sau poate nu … cine stie 🙂

      3. Am să dau timpului loc de mișcare…o să te vizitez. Eu nu am scris prea mult, dar poate că puținul meu îți va fi plac…sau poate nu, dar va conta pentru mine să știu că îți va face plăcere măcar plimbarea. La mine (în blog), nu poluă atât de mult!
        O zi senină în suflet!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: