Bătrânul pescar

 

Bătrânul pescar stă singur pe mal
Cu ochii la apa cea mare,
Pe-acolo pe unde bărcuţe-n aval
Coboară, pierzându-se-n zare.

Nu vede, dar ştie că ele-au pornit
Pe fluviu s-ajungă la mare,
De-acolo de unde cu-n val l-a gonit
Neptun, zeul mării, cel care,

Cu voce de tunet şi palmă de val
Îi puse furtună şi-o stâncă în cale,
Izbindu-i bărcuţa cu forţă de mal,
Sfărâmând-o, îngropăndu-l în jale.

O lacrimă caldă sub pleoapă strângea,
În ea adunându-se parcă
Mâhnirea şi-averea ce omul avea,
O viaţă ce n-o să se-ntoarcă.

Mâna lui mare în pumn se-ncleştă
Iar unghii intrară în palmă,
Cu ochii spre cer, în gând blestemă,
Oftând, făcu vântul să geamă.

Ce mult îşi dorea să mai iasă în larg
Să piardă pământul in zare,
Să stea toată ziua pe apă pribeag
Doar el şi cu marea cea mare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: