Ploaia

Picuri de ploaie pe streaşină cad
Cu ropot de falsă armată,
Şiroaie se-adună pe-al jgheabului vad
Şi curg în grădină, spre poartă.

Nori cenuşii sunt proptiţi să nu cadă
De vârfuri de case ce-abia se mai ţin,
M-apropii de geam, las ochii să vadă
Urgia naturii şi stropi care vin.

Iar flori cu noroi se acoperă toate
Mânjindu-se parcă cu toate-nadins
Lăsând ca urâtul să sfâşie, poate
Şi ultima formă de pur neatins.

Copaci care plâng şi vaietă tare
Işi-apleacă tulpina de crezi că se rup,
Ei caută frunze ce zboară în zare,
Mulţimi de orfani fără viaţă şi trup.

Păsări şi fluturi şi gâze speriate
Se-ascund în cotloane, cu toţii sperând
Ca furia ploii să lase uitate
Mulţimea de vise şi temeri; trecând.

Mă uit către cer la norii ce urlă
Şi-ncerc să-mi închipui un Soare pe el
Mă rog să-ntâlnească în cale o turlă
Şi-aceasta să zgârie norii niţel.

E ziuă afară dar parcă e noapte
Mă uit către ceas să văd de sunt treaz
Aştept ca natura să facă iar fapte
Iar Sorele cald să fie iar cneaz.

Advertisements

2 responses

  1. 🙂 Bine ai revenit (desi nu ai plecat niciodata) printre noi… cei condusi (dependenti?!) de litere !
    E superba… ploaia, preferata mea…
    Pentru proza… imi las timp diseara… trebuie savurata, disecata… cine stie cand mai avem onoarea… 😉

    1. Ma buur ca iti place. Multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: