Vacanţa 2014… (II) – 3 minuni într-o zi

 

Spuneam că după ce am ajuns în Franţa, la Dunkirk, a început ploaia. O ploaie haină şi în rafale, cu stropi mici şi mulţi care se repezeau spre maşină cu putere şi înverşunare. Am crezut că o să se oprească cumva sau că deplasându-mă o să las norii în spate şi o să întâlnesc şi vreme mai bună. M-am înşelat amarnic. Nu ştiu dacă a plouat în toată Europa continuu sau am mers eu cu norul deasupra capului, cert este că timp de aproape 17 ore, a plouat de a rupt pământul. Parcă toate zăgazurile cerului se deschiseseră lăsând toată apa să curgă înspre noi. Iar pe lângă apa ce cădea din cer, mai era şi cea aruncată de roţile şi prelatele TIR-urilor pe lângă care treceam. Ce mai la deal – la vale, potop nu alta. Ştergătoarele mergeau la viteză maximă, iar pe mine începuseră să mă ameţească. Când treceam pe sub un pod mă bucuram că nu mai cădea apă pe parbriz. Nici la popasuri nu prea ne-am oprit, decât în extremă urgenţă, pentru că ne uda fleaşcă.
Şi noi care ne propusesem să ne oprim puţin să vizităm Bruges sau Viena. S-a dus planul nostru. Aşa că am băgat capul între umeri şi am continuat să conducem spre România, puţin mai posaci decât ne propusesem. Şi aşa, încet încet, am ajuns pe undeva pe lângă Budapesta, unde am făcut popasul pentru somnul de seară. Mă gândeam cu groază că dacă ploaia continuă şi a doua zi, când trebuia să intrăm în România, o să fie mult mai greu de condus din cauza lipsei drumurilor cu două benzi.
A doua zi dimineaţă, am deschis ochii cu îngrijorare, m-am uitat pe geam şi am avut o surpriză fantastică. Soarele era stăpânul absolut al cerului, fiind cocoţat pe boltă ca un cocoş fălos. Un cer senin şi fără nici o urmă de nori, ne învăluia şi ne îndemnă să ne bucurăm din plin de vacanţă, făcându-ne să ne dorim să ajungem mai repede la mare. Parcă ziua de ieri nici nu fusese. Bucuroşi, am servit micul dejun. Deja aveam alt tonus. Era o zi de vară la fel cu cele pe care le ştiam de pe vremea când locuiam în România. Ziua începuse perfect. Cu o minune de vreme. Ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Szeged. Pusta maghiară, mângâiată de razele soarelui de dimineaţă, avea ceva din stepa Galaţiului natal. Deja mă cuprinsese dorul de locurile natale, iar nostalgia copilăriei îmi crea o stare aparte. După ziua precedentă, vremea şi soarele de azi mi se păreau o minune.
Într-o oră şi ceva am ajuns în graniţă. Acum ne aştepta alt hop. Vameşii români şi maghiari, care… Ce să zic. Aveam inima cât un purice. Nu pentru că aş fi avut ceva de ascuns sau nu aş fi avut actele în regulă. Ci pentru că nu vroiam ca ziua începută atât de bine, să fie stricată de toana cuiva din vamă. Acum cred că toată lumea ştie de ce sunt în stare vameşii atunci când vor. Îţi găsesc nod în papură imediat. Deja ne înarmasem cu răbdare şi toată bunăvoinţa de care eram în stare. Dar surpriză! Am trecut prin vama de la Nădlac la fel de uşor ca şi prin cea de la Dover. Adică chiar să fie adevărat. Chiar l-am întrebat pe vameş de două ori dacă nu vrea şi altceva în afară de paşapoarte. Nu a vrut nimic şi chiar ne-a urat drum bun. Deja era nesperat de bine ce se întâmpla. Cu minunea asta nu te întâlneşti în fiecare zi. Aşa că am zis un Doamne ajută în gând şi am pornit spre Bucureşti. Cinci sute şi un pic de kilometri. M-am gândit că îi fac în 12 ore ca şi altă dată. Dar altă surpriză. Am făcut numai 8 ore. Deci cu patru ore mai puţin. Şi toate astea datorită porţiunii de autostradă dintre Deva şi Sibiu. Extraordinar nu? Cât înseamnă 80-90 de km de autostradă. Şi asta era cea de-a treia minune din a doua zi de vacanţă.
Spre după amiază am ajuns acasă. Adică la casa din ţară, pentru că acasă pentru noi înseamnă de mult UK. Dar în fine, asta e altă poveste. Prima dată am tras la cumnată-mea, sora soţiei, care ne aştepta cu masă întinsă şi plină de fel de fel de bunătăţi. Erau cu toţi acolo. Şi cumnatul şi nepotul. Toată lumea s-a bucurat de revedere. Ne-am pupat, ne-am îmbrăţişat şi după ce ne-am mai liniştit puţin, am avut timp să ne uităm mai bine unii la alţii. Eram tot noi, cei care ne ştiam de atâta timp, neschimbaţi dar parcă diferiţi. Poate un rid în plus, mai mult alb la tâmple, cu umerii mai lăsaţi şi spatele mai încovoiat de povara anilor care s-au strâns, cu vorba mai înţeleaptă şi gândirea mai matură. Ce trece timpul şi ce urme lasă… Apoi am ajuns acasă. Totul era încremenit aşa cum lăsasem atunci când am plecat. Pe un perete era un calendar pe care nimeni nu îl mai schimbase de când plecasem. Era din 200… Nu mai contează. O nostalgie grea şi sufocantă m-a cuprins. Am dat reflex din mână, ca şi atunci când vrei să te aperi de o insectă. Nu puteam să mă las copleşit de asemenea gânduri. Eram în vacanţă şi plus de asta a doua zi era ziua mea. Împlineam 40 de ani. O sumă rotundă, schimbam prefixul. Iar apoi după încă o zi, plecăm la mare, la Venus. De abia aşteptam să mai văd odată marea noastră. Aveam puţin inima strânsă, ştiind condiţiile de pe litoralul nostru, dar… asta este. Ai intrat în horă, trebuie să joci, mi-am zis în gând. Iar până poimâine, când avem intrare la hotel, e întâi mâine, iar până mâine e întâi azi. E vacanţă şi nu putem pierde nici măcar un minut din ea. Aşa că am început să facem planuri ce facem de ziua mea. Pentru că nu poţi face planuri singur, ne-am întors la sora neveste-mii, iar acolo cu o “trataţie” ne-am întins până mai târziu. Că aşa şade bine la cei care nu s-au văzut de mult şi ţin unii la alţii.
Şi aşa a venit şi ziua mea…

Va urma.

 

Advertisements

11 responses

  1. La mulţi ani! Cu întârziere…
    Aştept urmarea…

    1. Multumesc pentru urare. Inca nu am asternut-o pe hartie. Poate maine.

  2. 1st of all: happy belated, b’day, young man! 🙂 compatriotii mei sustin ca “viata începe la 40 sau la 50 ani…” – asa ca bon anniversaire, sanatate, bucurii si satisfactii! 🙂
    * * *
    2nd of all: sunteti curajosi si determintati sa conduceti din Scotia pâna-n România… admiratie si respect! Noi folosim… avionu’! 🙂 same here: patria mea e Franta, de peste 34 ani… îti sezizez emotiile revederii locurilor natale si-a persoanelor dragi…
    * * *
    ca si Dianette, astept sa citesc urmarea… have a great day and thanx in advance! 🙂

    1. Multumesc mult pentru urari. Si eu am auzit acelasi lucru despre inceperea vietii 🙂 Si chiar vreau sa cred in asemenea predictii.

      Nu mergem de fiecare data cu masina in Romania. Numai cand dorim sa facem un circuit European. In felul acesta avem mai multa libertate de miscare si putem vedea si lua “pulsul” locurilor.

      Acum vreau sa scriu urmatorul capitol din vacanta. Inca nu e cristalizat complet, e in cap dar in bucatele mici si multe 🙂

  3. La Multi Ani ! 🙂
    ” Mai bine mai tarziu, decat niciodata “, nu-i asa ?
    Multumesc pentru vizita si like ! 🙂
    M-ar bucura si-un mic comentariu ……………
    Alegerea, iti apartine ! 🙂
    O saptamana minunata ! 🙂
    Cu respect,
    Aliosa.

    1. Multumesc Aliosa.
      Cand o sa consider ca am ceva pertinent de spus in legatura cu subiectul posturilor tale, atunci fi sigur ca o sa las si un comentariu. Nu te ingrijora 🙂

    1. Multumesc frumos. Apropos, ai citit si prima parte?

      1. Daaa, povesteşti aşa de frumos, îmi place cum scrii!

      2. Ma bucur. Poate am sa pun pe “hartie” mai multe vacante. Nu sunt sigur acum, dar … iau in considerare.

      3. Astept, sunt momentele cele mai frumoase din viata omului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: