Vacanţa 2014 (III) – Venus… Litoral… România…

 

E încă dimineaţă. Mirosul de cafea proaspătă se împrăştie în toată casa şi îmi răsfaţă simţurile. Mă uit pe geam cu speranţa că poate plafonul norilor grei dă un semn să se spargă. Dezamăgire. Gri-ul din cer se revarsă pe pământ sub formă de ploaie. Picuri mari de ploaie se izbesc de sticla ferestrei şi se preling lăsând în urma lor dâre lungi şi şerpuite. Parcă ar fi nişte lacrimi pe obrazul ferestrei. Şi chiar sunt. Sunt lacrimile Domniţei Vară, care plânge şi boceşte că nu îşi poate etala frumuseţea şi pe aceste meleaguri. Este răcoare. Gândul îmi zboară la vacantă ce am avut-o. Amintirea zilelor însorite îmi aduce un zâmbet pe faţă. Ce bine a fost la mare. Cald dar nu arşiţă, un pic de vântuleţ care să facă nişte valuri, apa mării perfectă, nici caldă nici rece, nisipul alb şi fin, încălzit atât cât să nu te ardă la tălpi, şezlonguri, umbreluţe şi bineînţeles un vânzător ambulant cu porumb fiert. Ce mai, aproape perfect. Însă…

Bucuria plecării la mare a fost umbrită de o furtună năpraznică, chiar în noaptea de dinainte. Adică de ziua mea, atunci când am împlinit 40 de ani. După o mică petrecere, am spart gaşca ca să ne odihnim. De comun acord, am hotărât să plecăm cât mai dimineaţă, ca să evităm canicula şi aglomeraţia. Însă peste noapte, nu ştiu de unde, s-a stanit o vijelie şi o furtună cum rar se poate vedea. Vântul a fost atât de puternic încât a reuşit să smulgă câteva acoperişuri ale unor blocuri învecinate. Acum, ori vântul a fost prea tare ori treaba a fost prost făcută. Ploaia şi furtuna pe care le lăsasem la Budapesta ne găsiseră şi aici. Bine că nu a durat mult, cam o oră, o oră şi jumătate. După, calm şi linişte ca şi cum nimic nu se întâmplase. Parcă natura voia să ne amintească că ea este stăpâna absolută a tot şi toate şi numai datorită incomensurabilei ei bunătăţi putem să avem parte de o vacanţă frumoasă.

Şi am plecat… şi-am ajuns… mult mai repede decât se parcurge acesta distanţă pe orice alt traseu rutier din România. Aproape la fel de repede ca în orice altă ţară civilizată din vestul Europei. Din cei aproape 300 de km pe care i-am parcurs cam 270 au fost pe… autostradă. Uimitor nu? Iar cea mai frumoasă parte mi s-a părut cea din Dobrogea. Atât de frumos şerpuia strada printre dealurile însorite încărcate cu viţa de vie, încât gândul m-a dus spre o ţară mediteraneană. Am revăzut şi podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Frumos… deosebit… închis traficului şi… trist. Nu ştiu dacă se află în conservare sau nu, dar acest „bătrân” al ţării parcă stă şi îşi plânge soarta învăluit în negura uitării care îl înconjoară. Dunărea, ca o amantă statornică, este singura care nu l-a părăsit şi încă îl învăluie cu o dragoste neegalată încă de nici o fiinţă muritoare. Atât de drăgăstos îl mângâie şi îl dezmiardă, încât mi-e teamă că într-o zi, bătrânul pod să nu se hotărască să se culce ostenit pe braţele iubitei sale.

Cum spuneam am ajuns la Venus. Acum, din confortul fotoliului meu din sufragerie stau şi mă uit în urmă la sejurul de pe litoralul românesc şi pun în balanţă lucrurile pozitive şi negative care s-au petrecut la mare. Iar dacă trag linie, cele pozitive înclină fără nici un fel de dubiu balanţa în favoarea lor. Cele negative au fost atât de puţine, încât nu au reuşit să umbrească nici măcar o clipă bucuria de a mă reîntâlnii cu marea. Sigur, sunt importante la un nivel macro al turismului românesc, dar la nivel micro, de turist individual nu m-au afectat chiar deloc. Iată că am început să vorbesc în termeni tehnici şi nu intenţionam. Şi pentru că sunt aşa de puţine, pot să le enumăr în două vorbe. În primul rând aspectul general al staţiunii este de ruină, cu clădiri nefuncţionale în stadii diferite de degradare, ce se învecinează cu hotelurile şi restaurantele încă deschise. Iar în al doilea rând, un fapt mai mult amuzant decât negativ, este lipsa vederilor (cărţi poştale) cu Venus sau cu litoralul. Chiar am întrebat un vânzător de la un magazin de unde pot să cumpăr, iar răspunsul lui a fost că în ziua de azi nu se mai trimit vederi clasice, ci se folosesc numai cele în format electronic pe internet. Dacă eram în altă ţară putem crede că nu înţeleg suficient de bine limba vânzătorului. Dar aşa… am înţeles tot şi am putut să am o replică pe moment: Bunica mea nu are internet. În rest numai de bine. Începând cu hotelul în care am stat şi terminând cu restaurantele unde am mâncat prin staţiune, numai cuvinte de laudă. Condiţiile din hotel exact aşa cum au fost prezentate la achiziţionarea biletelor, adică fără cusur, personalul foarte amabil şi profesionist, ospătarii puţin cu capul în nori dar struniţi de nişte şefi de sală profesionişti, camerele mari, foarte curate, piscina îngrijită şi cochetă. Pot să zic că acest hotel a fost în multe privinţe peste unele hoteluri din Spania şi Grecia, superioare ca şi clasificare, unde am stat în anii precedenţi. Plaja staţiunii foarte curată, cu şezlonguri şi umbreluţe, fără fiţe şi vânzători ambulanţi. Excepţie făcea un băiat cu porumb fiert, dar care era angajatul unei terase din apropiere. Referitor la restaurante, erau pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Mâncare bună, multă şi cu preţuri mai mult decât normale. A, era să uit, aveau şi muzică „live” produsă de câte o mică formaţie care cânta de toate. Adică genul acela de muzică care se cântă la grădinile de vară. Iar cel mai important, nu cântau manele. Chiar nu am auzit manele nicăieri în România cât am stat. Să fie oare o schimbare sau am stat eu prea puţin? Şi încă ceva mi-a plăcut aici. Nu am văzut câini vagabonzi. Cu excepţia unuia mic, cred că era pui, la o terasă. Despre acesta mi s-a explicat că nu este un câine oarecare, ci că este Însuşi Paznicul Firelor de Iarbă, pe care le păzeşte să nu plece în apă. Amuzant, nu?

Sunt conştient că acesta atmosferă pozitivă a fost creată şi de faptul că nu am fost singuri. Am avut companie şi asta a făcut să treacă timpul altfel şi nu am fost tentaţi să căutăm nod în papură la orice, aşa din plictiseală. Dar totuşi au fost patru întâmplări care au înclinat definitiv balanţa spre un sejur reuşit. Trei dintre ele au fost făcute de oameni iar al patrulea de noroc. Prima dată, la un restaurant din cauza aglomeraţiei, au întârziat foarte mult cu mâncarea. Ca să îşi ceară într-un fel scuze, au adus la toţi copii de la masă câte o prăjitură din partea casei. Frumos din partea lor, mi-am zis în gând. A doua oară, la o altă terasă, am primit un rând de băutură din partea casei, pentru că au aflat că sărbătoream ceva. Nemaipomenit, mi-am zis iar în gând. A treia oară, tot la o terasă, mi-am uitat aparatul foto. L-am recuperat a doua zi. Extraordinar, am zis de data asta cu voce tare, mulţumind ospătarilor. Iar a patra întâmplare, cea în care norocul a fost singurul arbitru, s-a întâmplat chiar în parcarea hotelului. Cum nu puteam scăpa de ploaie şi furtună, care devenise aşa caun fel de laitmotive al vacanţei noastre, am avut parte de ea şi la mare. Chiar în prima seară când am ajuns, a avut loc o furtună de jumătate de oră. Vântul a fost aşa de puternic, că a rupt o mulţime de copaci. Unul dintre ei a căzut pe maşina parcată în stânga noastră în parcarea hotelului, pe care a distrus-o. Pe maşina noastră nu a căzut nici măcar o creangă, numai nişte frunze aduse de vânt. Ăsta da noroc, nu?

Va urma.

Advertisements

5 responses

  1. Esti un pic… but just a little bit, mai mare ca mine 😉

    1. 🙂 ok. Se intampala 🙂 Trebiue sa-ti urez la multi ani?
      Iti plac impresile mele din vacanta?

      1. Ahh nu… chiar aşa aproape nu suntem cu sărbătoritul. 😉
        Sigur că-mi plac… le-am citit, recitit… practic pe nerăsuflate…:)

    1. Ma bucur ca iti plac impresiile mele din vacanta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: