Urgie şi speranţă

 

Vântul bate tare, frunzele se-ntorc
Apărându-şi parcă ramul de pieire,
Verde crud şi galben, puse la un loc
Contopind iluzii şi urzind pe fire.

E urgie-n lume şi bocet în veac,
Plâng acei ce simt, că azi nu-i sfârşitul
Unei vieţi anoste şi fără de leac,
O mireasă care şi-a pierdut ursitul.

Se întorc cocorii spintecând cărări
Printre nori de ceaţă şi ploi persistente,
Au ruine-n spate şi în ochi orori
Făptuite toate de făpturi prezente.

Plâng prin macii roşii, câmpuri fără floare,
Se tânguie codrul prin copaci căzuţi,
Pe pământul galben viaţa însăşi moare
Sugrumată parcă; iar călăii-s muţi.

Doamne, dă cu biciul şi alungă boala
Ce-a cuprins Pământul, fă-mă să mai sper,
La lumina albă ce albeşte smoala
Şi la nepătrunsul marelui mister.

Advertisements

5 responses

  1. Scrii minunat, nici nu stiu a cata oara spun asta, dar asa simt!

    1. si eu nu stiu pentru a cata oara iti multumesc 🙂

  2. Un poem manifest ! Grele versuri, multe sperante!
    Exceptional e versul/rima … “Pe pământul galben viaţa însăşi moare / Sugrumată parcă; iar călăii-s muţi.”

    1. Multumesc mult pentru aprecieri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: