Prima dragoste – Muntele

 

Se întâmpla să fie în vara anului 1986. Ştiu asta, pentru că echipa de fotbal din localitate, promova pentru prima dată în divizia A şi aşteptam cu nerăbdare să înceapă campionatul în septembrie. Taică-meu, era pe vremea aceea administratorul taberei de pionieri din pădurea Gârboavele, aflată cam la 14 kilometri distanţă de Galaţi. Eu, împreună cu soră-mea, imediat după ce am luat vacanţă ne-am mutat acolo. A fost una din cele mai frumoase vacanţe de vară pe care le-am avut în copilărie. Nu prea eram supravegheaţi ca acasă şi toată ziua colindam pădurea sau ne căutăm de treabă prin tabără. Ne-am făcut prieteni noi din toate colţurile ţării. La fiecare două săptămâni se schimbau seriile, adică plecau unii şi veneau alţii. Întotdeauna câte două grupuri din două judeţe diferite. Ţin minte şi acum, Argeş cu Neamţ, Botoşani cu Dâmboviţa, Ialomiţa cu Braşov… Ce mai la deal la vale, a fost o vară de vis. Ajunsesem la un moment dat să fim aşa, un fel de guru ai taberei. Nu ştiu cine le spunea la copiii care veneau în tabăra de noi, dar cum soseau, începeau să vină să ne întrebe diverse treburi, dorind să afle lucruri. Soră-mea fiind mai mică, mă lăsase pe mine la conducere. Ce mândru şi important mă credeam. Dar să nu credeţi că eram singurul care îşi petrecea vacanţa de vară în pădurea Gârboavele. La fel ca noi, mai erau şi cei trei copii ai directorului de la grădina zoologică, care, de altfel, erau şi verişori cu noi, de-al doilea, pentru că tatăl lor era văr primar cu taică-meu. Pe lângă aceştia, mai era şi băiatul şefului de la staţia de pompat apă, care era mai mare decât noi toţi şi se credea superior datorită vârstei. Oricum, formam o gaşcă de milioane. Dar, în tabără eu eram şef. Câte aventuri şi peripeţii am avut în vara aceea, ar încăpea într-o carte. Dar acum o să mă opresc numai la una din ele, care a fost aşa, un fel de bomboană de pe tort.

Într-o zi, Toni, şeful de la pompa de apă, vine la taică-meu şi îi propune să mă lase într-o excursie la munte, împreună cu băiatul său. Această excursie era organizată de ginerele său, adică bărbatul fiicei sale. Pe lângă mine şi Gioni, aşa îl chema pe băiatul său, mai urma să meargă sora lui cu bărbatu-său şi încă în cuplu. Din păcate nu mai ştiu numele celorlalte persoane, au trecut aproape treizeci de ani de atunci, dar pe Gioni şi pe tatăl său Toni, mi-i amintesc perfect. Taică-meu ce să zică? Mai că câr, mai că mâr, stai să vorbesc şi cu nevastă-mea… chestii din astea. Eu, întărâtat şi de Gioni, numai tumbe nu făceam ca să-l înduplec. Ştiam că mai era un hop de trecut, maică-mea, dar… dacă el era de acord, treaba era pe jumătate rezolvată. Până la urmă, l-am convins de necesitatea acestei excursii. A promis pe deasupra, că rezolvă el treaba cu maică-mea. Eu eram în al nouălea cer. După ce ai mei şi-au dat acordul, a trebuit să merg să mă întâlnesc cu organizatorul acestei excursii. Cumnatul lui Gioni. El trebuia să îşi dea acordul final. Atunci nu înţelegeam de ce, dar acum… Vă daţi seama, aveam numai 12 ani. Eram minor şi cineva, străin de familie trebuia să-şi ia responsabilitatea de a avea grijă de mine. Şi aşa, cu maică-mea de mână, am ajuns la Toni acasă, unde ne aştepta ginerele său. Aveam inima cât un purice. După ce m-a măsurat din cap până în picioare, acesta a mormăit ceva în barbă, neinteligibil pentru mine şi ne-a poftit să intrăm în sufragerie. A servit-o pe maică-mea cu o cafea şi a întrebat-o dacă ştie unde o să mergem, pentru că din partea lui nu e nici o problemă să mă ia, zicând că sunt voinic şi o să fac faţă la o asemenea excursie. Maică-mea săraca, i-a răspuns că la Sinaia înţelesese că mergem. În acel moment, s-a lăsat o linişte de mormânt. Omul, s-a foit nervos pe scaun şi-a dres glasul, apoi a scos o carte pe care i-a dat-o maică-mii, zicând:
– Acolo o să mergem. Şi nu are nici o legătură cu Sinaia. Nu ştiu de unde aţi auzit că mergem la Sinaia.
Maică-mea a luat cartea, a citit ce scrie pe ea, a deschis-o puţin şi a răsfoit câteva pagini. Apoi s-a uitat la mine şi l-a întrebat pe cumnatul lui Gioni:
– Şi sunteţi sigur că fiul meu o să facă faţă acestei provocări?
– Da. Mai mult ca sigur.
– Cum aşa?
– Noi am mai fost, avem experienţă. Aşa că nu vă faceţi griji. O să fie în deplină siguranţă.

Eu nu ştiam ce să înţeleg din toată discuţia aceasta. Am întins mâna şi am luat cartea de pe masă. Pe copertă am citit: Ghid turistic – Munţii Piatra Craiului. Nu auzisem în viaţa mea de aceşti munţi. Oare unde erau? Şi ce o să facem acolo? O groază de întrebări îmi răsunau în minte, dar eram prea emoţionat că să le pot spune cu voce tare. Între timp, discuţia continuă pe marginea acestui subiect. Organizatorul excursiei se dovedea a fi un tip foarte meticulos. Avea deja o listă cu ceea ce îmi trebuia. Adică, rucsac, sac de dormit, gamelă, tacâmuri, conserve, bocanci, lanternă, briceag, etc. Ce mai la deal la vale, îmi trebuiau o groază de lucruri şi eu nu aveam nimic de pe listă. Acum, aşteptam şi răspunsul maică-mii referitor la plecare. Nu mai eram sigur că mă lasă să plec undeva pe munte, cu nişte oameni străini până la urmă.
– Şi… unde o să dormiţi?
– La Şpârla.
Ochii mamei se măriră instantaneu.
– Adică?
– Adică un refugiu de alpinişti. E o mică cab…
– O să faceţi şi alpinism?
– Nu. Doar o să stăm acolo. Este o mică cabană de lemn, unde fiecare este binevenit să înnopteze. Şi cel mai important lucru, este gratis.
– Mmm… sigur nu faceţi alpinism.
– Garantat nu.

După alte câteva schimburi de replici, prin care maică-mea încerca să se asigure că toată această aventură este sigură pentru mine şi-a dat în sfârşit acceptul. Bucuria mea a fost fără margini. Cumnatul lui Gioni mi-a dat ghidul acasă să-l citesc.

Toate bune şi frumoase, dar până la plecare mai era o săptămână şi eu nu aveam de nici unele. Nu vă spun ce chin şi alergătura pe toată familia. Până la urmă am făcut rost de tot ce era pe listă şi iată-mă cu rucsac în spate şi echipat ca un pui de tirolez pe peronul gării din Galaţi, gata de plecare. Ţin minte şi acum rucsacul acela verde-kaki, fără cadru, cu bretelele de piele şi catarame mari argintii. Cât am iubit eu acel rucsac. Şi ce tovarăş bun mi-a fost în toate călătoriile unde m-a însoţit.

Excursia în Piatra Craiului a fost ceva de vis şi indiferent de câte ori după aceea am mai colindat munţii ţării, bătându-i cu piciorul în lung şi-n lat, nimic nu se poate compara cu primul contact pe care l-am avut cu muntele. Iar Piatra Craiului rămâne pentru mine regele incontestabil al tuturor munţilor. Cu Refugiul Şpârla, Marele Grohotiş, Ceardacul Stanciului, Traseul „La Lanţuri”, Umerii Pietrei Craiului şi toate celelalte atracţii ale sale, această culme calcaroasă, va fi totdeauna un loc la care să mă gândesc şi unde să vreau să mă întorc cu drag. Şi uite aşa, la 12 ani, a început o dragoste mare, între mine şi munte. Dragoste care nu m-a părăsit nici acum, cu toate că nu mai merg aşa de des să mă întâlnesc cu el. Dragoste care m-a făcut să urmez cursurile facultăţii de Geografie a Turismului. De dragul muntelui, am fost hotărât să studiez, ca să-l pot înţelege în cele mai mici amănunte.

Advertisements

12 responses

  1. Sper ca ne povestesti si cum a fost.
    Amintirile din copilarie sint cele mai curate si frumoase .Iar impresiile ramin pe viata, cum de altfel s-a demonstrat si in cazul tau.

    1. Multumesc ca ai avut rabdare sa citesti bazaconiile mele.

      Poate o sa povestesc, nu stiu acum. Trebuie sa imi vina cheful sa scriu despre ceva. Nu zic ca nu mi-ar place. 🙂

      Da, ai dreptate. Amintirile din copilarie raman pentru totdeauna.

      1. Pai cum?
        Ne-ai facut introducerea cu lux de amanunte ,iar pentru cuprins ne lasi sa visam singuri cum a fost prima aventura a vietii tale?

      2. 🙂 Sa inteleg ca ti-a placut ce am scris. Ok. M-ai convins. O sa scriu si restul povestii. 🙂

  2. same here, Seb… welcome to the club! 🙂 în frageda-mi copilarie, am locuit câtiva ani la poalele muntilor ce-au devenit… iubire permanenta! 🙂
    http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/06/29/my-survival-kit-love-and-mountains/

    1. Ce bine de tine. Eu, tocmai de la Galati … faceam o vesnicie pana la munte. Noroc ca mai aveam aproape Muntii Macinului.

      1. am fost la Galati “pe vremuri”, eram la liceu… 🙂 iar de câte ori revin la Pitesti, dau o fuga la Vidraru si la Bâlea-lac… 🙂 P.S. parintii mei(RIP) au “construit” doua baraje: Bicaz si Arges…

      2. Ce super. Ai locuit cu ei in preajma santierelor? Tot timpul, in copilarie, i-am invidiat pe cei care construiau megaproiecte si ii dadea la TV. Nu intelegeam ca e numai propaganda. A, si pe copii de la Lumea Copiilor ii pizmuiam.

      3. sorry, uitai sa-ti precizez ca @ blogu’-mi vei gasi imagini din Pirinei si din Alpi – daca te intereseaza si ai timp, of course… 🙂

      4. Am traversat Pirineii, spre Spania si inapoi. Interasanti. Si Alpii mi-au placut. Dar parca, nu sunt ada pitoresti ca si Carpatii.

  3. Welcome to the magical Blog community. I am so honored to have you as part of my community.

    1. Thank you very much.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: