Farul

 

Am adormit, pe moalele fotoliu
Şi am scăpat din mâna ce scriam,
Sta încă prins de mână, cu orgoliu,
Stiloul, cneaz pe-al literelor neam.

Şi am visat, pe-o stâncă prinsă-n mare,
Un alb şi mândru far ce-n valuri sta,
Îl admirau măreţele vapoare
Şi-l pizmuiau pentru prestanţa sa.

Iar noaptea îl privea prin ochi de stele
Şi luna-l săruta cu raza sa,
Sărmanul far ofta privind la ele,
Lumina sa în noapte şi-o-ntorcea.

Chiar zeii de prin cer şi dintre valuri
Se înclinau la farul cel frumos,
Îl lăudau pe la distinse baluri
Şi apreciau cu sârg, al său folos.

Mulţimi veneau din zări îndepărtate
Se minunau când falnic îl zăreau
Se mulţumeau să-l vadă de departe,
Aplaudau oftând, dar nu se-apropiau.

Bătrânul far sta singur prins de gânduri
Şi chibzuia la tristul sau destin,
Cântat în versuri în prea multe rânduri
Vorbit la mese cu belşug şi vin.

Frumos străjer al stâncii de sub val
El apăra vapoare de pieire,
Avea în spate prea trufaşul mal
Şi-n faţă marea, ce urla-neştire.

Nici apa nu-l vroia să îl cuprindă,
Pământu-l alungase de pe mal,
Sta între lumi, virtute furibundă,
Un mândru cavaler, gătit de bal.

Şi m-am trezit din vis, gândind la farul
Ce singur sta pe malul cel stâncos,
Spunând la toţi cum să evite malul
Ce se-ntindea sub apă fioros.

Dar ce folos c-avea iubirea toată
A celor ce pe valuri navigau,
Dacă la el nu ajungeau vreodată
N-aveau curaj şi nu se-apropiau.

La fel cu farul sunt ai noştrii semeni
Ce luminează calea multora din noi,
Dar stau stingheri şi singuri fără prieteni
Împinşi fiind spre margini cu noroi.

Căci în trufia noastră prea măreaţă
Gândim c-avem busole prinse-n gând,
Nu vrem să acceptăm nici o povaţă
Uităm de farul, ce iese din rând.

Advertisements

9 responses

  1. Stii cum zambesc? Bag mana-n foc… ca-i poezia despre care ai pomenit…
    Excelent!!!
    Sebastian, daca tu nu te-ai nascut pentru a scrie… chiar nu stiu…
    Wow..

    1. Da, aia e. Nu a iesit exact cum ma gandeam, dar… pot sa o mai modific.

      1. A iesit foarte bine… dar ai dreptate… daca-ti vin alte idei, poti oricand modifica.

      2. Multumesc. Cateodata sunt foarte critic cu ceea ce scriu.

  2. Potrivită și plină de învățăminte analogie! Felicitări efervescente, Sebastian! 🙂

    1. Am pornit de la ideea ca persoanele deosebite sunt ca un far. Sunt vazute si admirate de toata lumea, dar sunt singure. Vapoarele stau departe de faruri.

      Felicitari efervescente. 🙂 Imi place expresia 🙂

  3. Mai mult decat inspirat :), frumos, frumos !

    1. Multumesc. Se intelege analogia?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: