Povestea vântului

 
A venit Vara nervoasă
Şi-a gonit Vântul din casă,
C-a suflat puţin cam tare,
Trimiţând în depărtare

Puf uşor de păpădie
Care-a fost, n-o să mai fie,
Alb de vată stând întinsă
Şi de măciulie prinsă.

A promis vântul la Vară
C-o s-adie doar pe seară,
Numai să nu îl alunge,
Căci ca vânt, nu poate plânge.

Dar Vara cea pătimaşă,
A strâmbat din nas, trufaşă,
Nu a stat pe vânt s-asculte
Şi l-a izgonit din curte.

A oftat vântul sărmanul
Şi la nori şi-a spus aleanul,
Ridicând colbul din drum
S-a tot dus, vârtej de fum.

Şi-a ajuns vântul la Toamnă
Mare şi distinsă doamnă,
Oferindu-se să-i fie
Slujitor pentru vecie.

Dar ca mândra ei surată,
Toamna-i tare îngâmfată,
Iar în surda ei trufie,
Nu dădu la vânt simbrie.

Vântul, se-ntristă mai tare
Şi plânse, cu ploaia care
Începu din nori să cadă,
Peste Toamnă, în ogradă.

Şi oftă din nou sărmanul,
Smulgând frunzele din ramul
Pomilor cei ruginii
Şi le-ntinse moarte-n vii.

A fugit, s-a dus în zare,
Căutând în depărtare
Pe-nţeleapta mândra Iarnă
Ce-l are pe Ger, drept haină.

A-nceput Vântul să geamă
Viscolind a morţii teamă,
Tot strigând la Baba Iarnă
Din nori neaua să o cernă.

O, ce bine-a fost primit,
Crivăţ, el a fost numit
Şi a fost lăsat să zboare,
Tot cu frigul în spinare.

Da-ntr-o zi, a fost chemat
La al Iernii alb palat,
Unde i se spuse-n grabă
Să-şi cate din nou de treabă.

Căci bătrâna cea albită
Nu mai poate, i-obosită,
I s-au plâns fulgii plăpânzi
Că n-au timp să fie blânzi.

Şi-a oftat din nou sărmanul,
Viscolind nămeţi spre geamul
Casei mici, puţin ciudată,
Cu portiţa descuiată.

S-a oprit vântul din mers
Auzind un vesel viers,
Ciripit de păsărele
Printre dalbe floricele,

Iar umblând uşor pe-afară,
Era scumpa Primăvară
Care cu vocea voioasă
Îl chemă pe vânt în casă.

Şi-l rugă să o ajute
Să sufle încet, dar iute,
Peste muguraşi în floare
Să coboare caldă boare.

Vântul mult se bucură,
Suspinând el încercă,
Ca să fie de-ajutor
Pe al florilor răzor.

Alungă frigul din spate
Tot sperând acum, că poate
Şi-a găsit şi el menirea,
Loc în lume, fericirea.

Primăvara-i surâdea,
Vântul boarea-şi încălzea,
Puneau verdele-napoi
Şi topeau zăpezi în doi.

Într-o zi de dimineaţă,
Primăvara cea isteaţă,
L-a rugat cu-nflăcărare,
Să uite de supărare.

Ca să-i ierte a ei surate,
Că au fost necugetate
Şi l-au judecat nedrept,
Făr-a cântări cei drept.

Iar acum cu toatele,
Mândrele, suratele,
Îşi regret-a lor mândrie
Şi-şi plâng marea lor trufie.

A privit vântul în gol
Cerul plin de păsări stol
Şi tot verdele în lunci
Hotărându-se atunci

Ca să ierte el, orfanul,
Tot ce-a îndurat tot anul,
Să uite de-a lor trufie,
Ce-a-nceput c-o păpădie.

S-a întors vântul la Vară,
Sfătuit de Primăvară,
Iar când a sosit sorocul
La Toamnă i-a dus norocul.

Iar la Iarna cea-ngheţată,
I-a cerut să facă-ndată
Pod de gheaţă peste nea,
Primăvara să n-o ia.

Advertisements

4 responses

  1. Gâlceava vântului cu anotimpurile. Foarte frumos, felicitări!

    1. Multumesc. Nu a iesit asa cum vroiam, dar… i-am dat drumul asa. Sper sa placa si sa transmita mesajul pe care am vrut sa-l transmit.

  2. Merry Christmas Sabastian,and happy 2015.

    1. Thank you very much. Merry Christmas to you, too. And Happy New Year.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: