Category Archives: Toamna

Farmec de toamnă

 

Cu pantofii plini de rouă
Şi purtând o rochie nouă,
Toamna vine nechemată
Şi bate din poartă-n poartă.

Îi deschid, să intre-n casă
Şi m-aşez cu ea la masă,
Ea să-mi zică, eu s-ascult
Povestiri mai de demult.

Farmecul şi-l etalează
Ochii plâng, gura-mi oftează,
De pastel în rama pus
Ea îmi zice, gându-i dus.

Prin fereastra minţii, îndată
Am văzut pădurea toată
Transformată peste noapte
Într-o simfonie aparte.

Fructe coapte prin livezi,
Vii cu struguri ce nu-s verzi,
Câmpuri pline cu belşug,
E al toamnei meşteşug.

Şi mă-ntorc la ea, la toamnă,
Elegantă, mândră doamnă,
O privesc şi-o admir toată
Cum s-a-nvăluit deodată,

Cu nostalgice sclipiri
De căldură şi iubiri,
Printre flori de tufănele
Să le duc iubitei mele.

Frunzele toamnei

 

 

Frunze moarte în grădină,
Toate-s gânduri ce-or să vină
Ca să ducă mai departe
Visuri multe şi deşarte.

Melancolice şi mute,
Frunzele ştiu să asculte,
Ale inimii acorduri,
Printre-a vieţii dezacorduri.

Câtă viaţă a fost în ele
Când au fremătat la stele,
Ele moarte par să să fie,
Multe sunt, multe-or să fie.

Frunze galbene-n grădină
Stau la Lună şi suspină
După vara cea frumoasă
Şi plâng iarna friguroasă.

Ele-aduc tribut tristeţii
Încântându-mi toţi poeţii,
Fără ele, toamna pare
O fătucă oarecare.

Dar aşa, cu ele-n poală
Toamna nu mai umblă goală,
Şi-a pus şal şi pălărie,
Frunze-ngalbenind, o mie.

Căci sunt nestematul toamnei
Prinse pe rochiţa doamnei,
Frunze moarte veştejite
Gânduri multe, chinuite.

Haina toamnei

 

Parcul meu de lângă casă
Mi-a îngălbenit niţel
C-a trecut Toamna, sfioasă
Aşternând frunze prin el.

Gri alei ce-au fost odată
Azi sun pline de culori,
Haină de pastel, brodată
De faimoşi, bravi croitori.

Ce au fost tocmiţi de Toamnă
Să croiască-n armonie,
Vrând s-o supere pe Iarnă
Care-i albă şi pustie.

Şi-a venit Vântul, vestitul,
Care cu suflarea sa,
A pornit cu veştejitul,
Verde-n galben a schimba.

Rece, Ploicica doamnă,
A sosit de peste zări,
Scuturând cu-a apei palmă
Flori şi frunze pe cărări.

Şi mi-a apărut chiar Gerul
Stând cu Bruma, sora sa,
Care-au decorat pastelul
Cu un pic de alb, cumva.

Toamna tare-i încântată
De hăinuţa ce-a primit,
Eu în parc o admir toată,
Nu mă satur de privit.

Toamnă, doamnă…

 

Doamnă, toamnă, bun găsit,
Ce frumos mi te-ai gătit
Ţi-ai pus haine ruginii,
Iar pe cap struguri din vii.

Toamnă doamnă, tu cum faci
De pădurea mi-o prefaci,
Simfonie de pastel
Tot cu nuanţe fel de fel?

Toamnă doamnă, cum de ştii
Să îmi dai doar poezii,
Să vrăjeşti suflet-copil
Mângâindu-mă subtil?

Toamnă doamnă, cum de poţi
Să îmi faci copacii copţi,
Să le pui fructe pe ram
Ca să-mi bată-ncet în geam?

Doamnă toamnă, galbenă,
Pui la suflet cumpănă,
Iar în piept, foc şi fuior,
Ca să tot suspin de dor.

Toamnă doamnă, de ce pleci
Şi mă laşi cu zile reci,
Nu te-nduioşezi deloc
Că la suflet n-am cojoc?

Doamnă, toamnă, ia mai stai
Pân-se face luna mai
Şi-ncep păsări a cânta
Şi flori a se colora.

Doamnă toamnă vezi cum eşti
De vrei să mă părăseşti,
Să te duci, să nu mai vii
Să îmi laşi câmpuri pustii.

Toamnă, doamnă, mai rămâi
Să te pun la căpătâi,
Căci vin multe nopţi prea reci
Şi mi-e frig, nu vreau să pleci…

A venit toamna

 

A venit toamna din nou,
Septembrie e-n casă.
La suflet o să pun hublou
Să văd prin ceaţa deasă.

Tristeţea verii o simt iar
Căci pleacă şi ne lasă
Cu vântul toamnei cel amar
Şi frunze fără casă.

Căci nu e toamna ce-o ştiam
Din fragedă pruncie,
Cu fructe-n păr, zâmbind la geam,
Şi struguri copţi în vie.

Asta e toamnă din străini
Ce vine mânioasă,
Cu vânturi reci prin mărăcini,
Gonind pe toţi în casă.

Mi-e dor de toamna mea, de-atunci,
Mi-e dor de fructe coapte,
S-aud arcuşuri printre lunci
Cântând iubiri deşarte.

Ce vremuri bune am trăit
Cu toamne prea frumoase,
Acum, ori noi ne-am înrăit,
Ori toamnele-s hidoase.

Ploaia care nu mai stă

 

Plânge cerul peste glie
Ca un prinţ străin de ţară,
Pentru vremuri ce-or să vie
Şi speranţe ce-or să moară.

Flori sărmane în ghivece
Stau şi rabdă ploaia care
Cade-ntr-una, vrând să-nece
Tot ce-i viu şi cere soare.

Păsări ţipă de prin ramuri
Tânguindu-şi soarta lor,
Cuiburi triste prinse-n hamuri
Se golesc încet de dor.

Plouă-ntr-una de trei zile
Cu stropi mulţi, biruitori,
Bătând plantele umile,
Mici soldaţi, haini şi chiori.

Peste tot e ud şi rece,
Nu-i un colţ uscat de cer,
Mucegaiul îmi petrece
Prin unghere cu mister.

Ploaie, ploaie, haine grele
Cum aş vrea să te lepăd,
S-aduc Soare printre rele,
Stropii tăi să nu-i mai văd.

Dar speranţa mi-e deşartă
Iar vrerea fără un rost,
Norii grei parcă mă ceartă
Cu ploaie şi vânt anost.

Apă rece de prin ceruri
Ce te-abaţi necontenit,
De-am greşit ce vrei ca daruri
Să te-opreşti? N-ai ostenit?

Venirea toamnei (Moartea frunzelor)

 

Mii de copaci cu crengile lor
Se-apleacă când vântul le spune
Că toamna-i aproape iar frunzele mor
Răpuse de galbene urme.

Iar păsări speriate se-adună şi plâng
Şi-ntreabă pe vânt despre toamnă,
De frunzele mor în pomii din crâng,
Ele unde şi cum or să doarmă.

Dar vântul se-nfoaie şi-ncepe a sufla
Făcând păsări multe să plece,
Căci toamna-i aproape şi-ncepe a ploua
Iar ploaia-i măruntă şi rece.

Copacii se roagă de păsări să stea,
Iar la vânt se întorc să îi spună:
De toamna doreşte frunză să ia,
Ei frunză la loc or să pună.