Temeri …

Impresii din călătorie

 

Într-o zi am uitat să încui cu zăvorul,
Portiţa ce duce spre sufletul meu.
De-acolo ieşiră, cuvântul şi dorul,
Ce umblă prin lume, de-atunci, tot mereu.

Atunci, am dorit să deschid şi-o fereastră,
Cărare directă spre inima mea.
Să fac loc luminii, să intre în casă,
Odată cu dragostea mea.

Şi-apoi, m-am pornit să sparg zidul,
Cetăţii în care am stat.
Să zburd, să trăiesc, să schimb timpul,
Cu sufletul descătuşat.

Dar teamă îmi e de ridicol,
Am frică de… efemer,
Trag poarta şi geamul, e viscol,
M-ascund în cotloane şi sper,

Ca nimeni să nu îşi dorească,
S-omoare ce am mai preţios.
Şi nimeni să nu reuşească,
Să şteargă cu mine pe jos.

View original post